marți, ianuarie 22

Suntem ceea ce gandim!


Sunt doar o persoana simpla, ca oricare alta, am descoperit "misterele si posibilitatea imposibilului" chiar daca numai prin intermediul perceptiilor gresite ale unor elemente vizuale, auditive sau palpabile, care tind sa modifice realitatea si sa ne insele simturile. Am invatat mai tarziu ca facilitarea intentionata a acestora e ceea ce creaza efectul si iluzia ca suntem capabilli sa deformam legile realitatii, ...sa cream miracole.

Intotdeauna, am fost fascinat de misterul intelectului uman, fiind convins ca, daca reusim sa ne controlam gandurile, cu siguranta vom avea puterea sa controlam tot ceea ce ne inconjoara. Aceasta este si esenta efectelor, pe care le prezint spectatorilor si motivul prestatiilor mele cu tenta motivanta.

"Sunt total impotriva celor care sustin ca au anumite puteri, in special cei care afirma ca: pot sa te ajute, te vindeca de boala, vorbesc cu mortii sau alte nascociri prin care se profita de naivitatea unora dintre noi. Consider ca talentul necesar pentru a imita asemenea fenomene, trebuie folosit numai pentru divertisment. De aceea sunt deschis la orice provocare, daca cineva sustine ca poseda orice fel de puteri paranormale, nu voi incerca sa demonstrez contrariul, dar in maxim 48 ore voi imita efectul."
 

Copyright © 2008-2009 Cristian Gog. Textele de pe acest site pot fi preluate numai cu acordul expres al autorului si cu precizarea OBLIGATORIE a sursei !